Consultația complexă a adultului (18 — 70 ani)
07-07-2024
Acuitatea vizuală, autorefractometria, keratometria, tonometria, biomicroscopia…
Consultația complexă a adultului implică următoarele examinări:
- Acuitatea vizuală
- Autorefractometria
- Keratometria
- Tonometria
- Biomicroscopia
- Oftalmoscopia

Acuitatea vizuală
Acuitatea vizuală se referă la abilitatea ochiului de a vedea și distinge formele obiectelor din jur, dimensiunile acestora, diferite detalii, de la apropiere sau distanță.

Autorefractometria
Măsurarea automată a refracției se realizează cu ajutorul unui aparat oftalmic de precizie, numit refractometru. El determină puterea dioptrică pentru prescrierea corecției optice în: miopie, astigmatism, hipermetropie și presbiopie.
Autorefractometria este considerată o metodă obiectivă de examinare a refracției ochiului deoarece măsurătorile se fac fără nici o acțiune a pacientului sau informații subiective de la el.
În timpul procedurii, o rază de lumină infraroșie emisă de dispozitiv, reflectată din retină, este fixată de senzori electronici la intrarea și la ieșirea din ochi. Apoi programul de calculator analizează rezultatele măsurătorilor și returnează valorile cerute în cifre.

Keratometria
Keratometria este o explorare topografică ce se foloseşte pentru a măsura curbura corneei și a identifica diverse neregularităţi în forma acesteia.

Tonometria
Tonometria este un test de diagnostic care măsoară presiunea din interiorul ochiului. Această măsurare ajută medicii să determine dacă o persoană este expusă riscului de glaucom. Glaucomul este o afecțiune oculară gravă, caracterizată de creșterea excesivă a presiunii în ochi, care poate duce la deteriorarea nervului optic și în final la pierderea vederii.

Biomicroscopia
Biomiscroscopia ne permite examinarea atât a polului anterior al ochiului (părţii anterioare a ochiului) cât și cel posterior. Oftalmologul se va uita printr-un microscop special la partea anterioară a ochilor, adică la conjunctivă, cornee, scleră, pleoape, iris, cristalin și folosind o lentilă specială la polul posterior (retina). De asemenea, tot cu ajutorul biomicroscopului se pot realiza mici intervenții asupra ochiului, cum ar fi extragerea unui corp străin sau aplicarea unor lentile terapeutice, sondajul căilor lacrimale precum și mici incizii.

Oftalmoscopia
Oftalmoscopia este un test care permite oftalmologului să se uite la spatele ochiului. Această parte a ochiului dumneavoastră se numește fund de ochi și constă în:
- retină
- disc optic
- vase de sânge
Acest test este adesea inclus într-un examen de ochi de rutină pentru a examina bolile oculare. Medicul dumneavoastră poate, de asemenea, să vadă dacă aveți o afecțiune care afectează vasele de sânge, cum ar fi hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat.